5 zile de weekend

Mişcarea 5 zile de weekend a luat naştere în 2007, în SUA, Asheville în urma unei campani agresive de marketing pentru promovarea turismului local. Interesant însă este faptul că acest program, în urma strângerii a 6500 de semnături pentru această petiţie, până în luna august al aceluiaşi an, a ajuns pe biroul Congresului American pentru a fi luată în considerare. (pentru siteul oficial al acestui proiect, click pe titlu).

Printre punctele cheie de atac al acestui program se enumeră:

a. legea care a introdus sistemul de 5 zile de muncă şi 2 zile de odihnă datează înca din 1930, de atunci rămânând neschimbată cu toate că tehnologia a evoluat continuu şi acum ne permite să ne uşuram modul şi nivelul de efort depus;

b. oamenii au capacitatea de a muncii maxim, conform legii româneşti, 60 de ore pe săptămână grupate în 8-9 ore pe zi. Dar tot oamenii, ca şi colectivitate, care şi-au impus acest sistem, pot la fel de bine să muncească doar 2 zile din săptămână, comprimând munca în acest nou sistem "timp redus de muncă";

c. conform studiilor American Psychosomatic Society riscul de a suferi complicaţii şi boli cardio-vasculare creşte la cei care nu işi petrec destul timp liber sau nu işi iau concedii;

d. conform unei teorii previzionale a lui John Maynard Keynes, unul dintre fondatorii gândirii economice moderne, cel care a introdus şi termenul de macroeconomie, ne spunea că până în 2030 nivelul de ţară dezvoltată se va reflecta în calitatea vieţii individului şi mai ales în timpul liber pe care acesta îl va avea. El afirma: "We shall do more things for ourselves than is usual with the rich to-day [sic], only too glad to have small duties and tasks and routines";

e. oamenii care vor avea mai mult timp liber, vor fi defapt mai concentraţi şi mai relaxaţi în cele 2 zile de muncă din săptămână, astfel per total vor avea o productivitate de muncă mai bună.

În principiu logica este prea rudimentară pentru a putea fi pusă în practică, tocmai pentru că nu analizează trendul actual al necesităţii sistemului momentar-economic dar şi al nevoilor individuale ale indivizilor.

Precum Keynes, care a supra apreciat, tendinţa omenirii de a câştiga mai mult timp liber, în pofida câştigului financiar şi al statutului oferit de avuţie, acestă mişcare uită de cateva elemente esenţiale, probleme de probă eliminatorie:

a. oamenii au tendinţa de a câştiga mereu, tot mai mulţi bani, chiar dacă acest lucru le cere să muncească chiar şi mai multe ore;

b. mereu va exista invidia pe vecinul a cărei casă este mai mare, mai înaltă, mai spaţioasă sau a cărui maşină este mai performantă;

c. este mai mult ca sigur ca angajatorii nu vor mai fi dispuşi să plătească la acelaşi nivel pentru doar 2 zile de muncă, raportul salariu ore de muncă prestate va deveni ridicol, iar noul sistem de salarizare va fi cel după randamentul şi rezultatele oferite, lucru care ar creşte şi mai mult concurenţa între salariaţi şi astfel spre autodepăşirea efortului normal depus în activitate;

d. odată ce acest sistem, daca s-ar pune în vigoare, va trebui sa fie aplicat la nivel mondial, pentru că naţiunea care îl va adopta prima se va confrunta cu o forţă de cumparare şi de consum mai mică decât a celorlalte ţări. Cu toate că la nivel naţional şi preţurile vor scădea, chiar şi la imobile, multe firme însa vor falimenta, dar tot vor exista produse şi servicii care vor avea costuri de producţie sau de achiziţie ridicate datorită complexităţii sau al cheltuielilor cu procurarea materialelor prime, lucru ce se va reflecta în preţul final. Naţiunile vecine se vor confrunta cu incapacitatea de a investi într-o astfel de ţară tocmai pentru că costurile lor investiţionale vor fi de 2-3 ori mai mari, fiind raportate la nivelor lor naţional;

e. există probabilitatea ca oamenii să nu poată să-şi comprime efortul de muncă în doar 2 zile în loc de 5 lucrătoare, iar totodată există servicii care necesită o supraveghere 7 zile din 7 precum industria şi serviciul medical, siguranţa publică şi naţională.

Un posibil efect pozitiv ar fi, pe lângă buna starea generală al individului, ca timpul liber pe care-l va câştiga un individ să poată fi folosit în scopuri de voluntariat şi de asistenţă socială.

Ideea acestei mişcări este bună, expectanţele sunt puţin prea mari şi de aceea politica propusă nu va fi vreodata aplicată. Însa în această idee, în Franţa şi Germania spre exemplu, s-a hotărât ca în loc să se acorde un weekend prelungit, angajaţii să aibă dreptul la mai multe zile de concediu anual. Astfel în Franţa sunt până la 38 de zile libere iar în Germania 27 anual, conform Expedia .

Deocamdată această mişcare încă atrage atenţia şi naivi care cred că va fi, în condiţiile actuale, posibilă aplicarea ei. Cel puţin eu, mi-am propus ca atunci când voi avea un weekend de 5 zile cu siguranţă să vizitez şi Asheville-ul.