5 zile de weekend

Mişcarea 5 zile de weekend a luat naştere în 2007, în SUA, Asheville în urma unei campani agresive de marketing pentru promovarea turismului local. Interesant însă este faptul că acest program, în urma strângerii a 6500 de semnături pentru această petiţie, până în luna august al aceluiaşi an, a ajuns pe biroul Congresului American pentru a fi luată în considerare. (pentru siteul oficial al acestui proiect, click pe titlu).

Printre punctele cheie de atac al acestui program se enumeră:

a. legea care a introdus sistemul de 5 zile de muncă şi 2 zile de odihnă datează înca din 1930, de atunci rămânând neschimbată cu toate că tehnologia a evoluat continuu şi acum ne permite să ne uşuram modul şi nivelul de efort depus;

b. oamenii au capacitatea de a muncii maxim, conform legii româneşti, 60 de ore pe săptămână grupate în 8-9 ore pe zi. Dar tot oamenii, ca şi colectivitate, care şi-au impus acest sistem, pot la fel de bine să muncească doar 2 zile din săptămână, comprimând munca în acest nou sistem "timp redus de muncă";

c. conform studiilor American Psychosomatic Society riscul de a suferi complicaţii şi boli cardio-vasculare creşte la cei care nu işi petrec destul timp liber sau nu işi iau concedii;

d. conform unei teorii previzionale a lui John Maynard Keynes, unul dintre fondatorii gândirii economice moderne, cel care a introdus şi termenul de macroeconomie, ne spunea că până în 2030 nivelul de ţară dezvoltată se va reflecta în calitatea vieţii individului şi mai ales în timpul liber pe care acesta îl va avea. El afirma: "We shall do more things for ourselves than is usual with the rich to-day [sic], only too glad to have small duties and tasks and routines";

e. oamenii care vor avea mai mult timp liber, vor fi defapt mai concentraţi şi mai relaxaţi în cele 2 zile de muncă din săptămână, astfel per total vor avea o productivitate de muncă mai bună.

În principiu logica este prea rudimentară pentru a putea fi pusă în practică, tocmai pentru că nu analizează trendul actual al necesităţii sistemului momentar-economic dar şi al nevoilor individuale ale indivizilor.

Precum Keynes, care a supra apreciat, tendinţa omenirii de a câştiga mai mult timp liber, în pofida câştigului financiar şi al statutului oferit de avuţie, acestă mişcare uită de cateva elemente esenţiale, probleme de probă eliminatorie:

a. oamenii au tendinţa de a câştiga mereu, tot mai mulţi bani, chiar dacă acest lucru le cere să muncească chiar şi mai multe ore;

b. mereu va exista invidia pe vecinul a cărei casă este mai mare, mai înaltă, mai spaţioasă sau a cărui maşină este mai performantă;

c. este mai mult ca sigur ca angajatorii nu vor mai fi dispuşi să plătească la acelaşi nivel pentru doar 2 zile de muncă, raportul salariu ore de muncă prestate va deveni ridicol, iar noul sistem de salarizare va fi cel după randamentul şi rezultatele oferite, lucru care ar creşte şi mai mult concurenţa între salariaţi şi astfel spre autodepăşirea efortului normal depus în activitate;

d. odată ce acest sistem, daca s-ar pune în vigoare, va trebui sa fie aplicat la nivel mondial, pentru că naţiunea care îl va adopta prima se va confrunta cu o forţă de cumparare şi de consum mai mică decât a celorlalte ţări. Cu toate că la nivel naţional şi preţurile vor scădea, chiar şi la imobile, multe firme însa vor falimenta, dar tot vor exista produse şi servicii care vor avea costuri de producţie sau de achiziţie ridicate datorită complexităţii sau al cheltuielilor cu procurarea materialelor prime, lucru ce se va reflecta în preţul final. Naţiunile vecine se vor confrunta cu incapacitatea de a investi într-o astfel de ţară tocmai pentru că costurile lor investiţionale vor fi de 2-3 ori mai mari, fiind raportate la nivelor lor naţional;

e. există probabilitatea ca oamenii să nu poată să-şi comprime efortul de muncă în doar 2 zile în loc de 5 lucrătoare, iar totodată există servicii care necesită o supraveghere 7 zile din 7 precum industria şi serviciul medical, siguranţa publică şi naţională.

Un posibil efect pozitiv ar fi, pe lângă buna starea generală al individului, ca timpul liber pe care-l va câştiga un individ să poată fi folosit în scopuri de voluntariat şi de asistenţă socială.

Ideea acestei mişcări este bună, expectanţele sunt puţin prea mari şi de aceea politica propusă nu va fi vreodata aplicată. Însa în această idee, în Franţa şi Germania spre exemplu, s-a hotărât ca în loc să se acorde un weekend prelungit, angajaţii să aibă dreptul la mai multe zile de concediu anual. Astfel în Franţa sunt până la 38 de zile libere iar în Germania 27 anual, conform Expedia .

Deocamdată această mişcare încă atrage atenţia şi naivi care cred că va fi, în condiţiile actuale, posibilă aplicarea ei. Cel puţin eu, mi-am propus ca atunci când voi avea un weekend de 5 zile cu siguranţă să vizitez şi Asheville-ul.

Reţine numele persoanelor în 3 paşi simpli

În articolul publicat de Gary Small (click pe titlu), acesta ne prezintă cele 3 funcţii de bază ale memoriei, după cum le numeşte el. Ele sunt priveşte, reţine imaginea vizuală şi asociează. În acest fel, vei reuşi cu o mai mare uşurinţă să memorezi numele persoanele pe care le întâlneşti în orice moment.

Cercetarile au arătat că aproximativ 85% dintre oamenii de vârstă mijlocie şi cea mai mare de adulţi au dificulăţi cu privire la această situaţie, iar memorarea numelor este o adevărată provocare pentru ei.

Un motiv foarte frecvent este acela datorită căruia avem probleme amintindu-ne numele oamenilor la doar câteva secunde după ce a fost prezentaţi, este pentru că nu acordăm destulă atenţie acestui eveniment, în primul rând. Din fericire, pentru aceia dintre noi care au această problemă există o serie de tehnici ajutătoare.

Dar cum aplicăm această metodă?

"În primul rând, asiguraţi-vă că vă faceţi timp cu adevărat să vă concentreţi pe numele persoanei (priveşte). Apoi, creează o imagine vizuală (Snap) a persoanei prin asocierea de imagini vizuale cu privire la nume şi faţă. În cele din urmă, asociează numele cu faţa, imaginea vizuală-snap prin crearea de imagini suplimentare, astfel încât să poţi cu uşurinţă face preluarea acestor informaţii mai târziu."

Dacă ar fi să vă dau un exemplu mai clar acesta ar fi să asociaţi numele persoanei cu o trăsătură distinctă a acesteia la nivelul feţei, cum ar fi o domnişoară cu părul vopsit roşu şi purtat lung, cu numele ei, Alina spre exemplu. Apoi repetati de 3 ori consecutiv acest nume, în mintea dumneavoastră, uitându-vă în continuare la acea persoană. Dar fiţi totuşi discreţi.

O altă metodă propusă tot de autorul temei pe care o dezbat, este să asociezi numele persoanei cu obiecte, evenimente, sau personalităţi, astfel încât să poţi face o rechemare rapidă a numelui său printr-o asociere simplă.

Dr. Gary Small este co-autor alături de Gigi Vorgan al materialelor "iBrain: Surviving the Technological Alteration of the Modern Mind" şi autor al cărţii "The Memory Bible." Pentru mai multe informaţii vizitaţi DrGarySmall.com

25 de naţiuni aplică politica de control şi cenzurare

Recent am descoperit următorul articol pe internet, care nu numai că mi se pare uluitor datorită conţinutului informaţional furnizat dar şi pentru că este printre primele de acest gen care relatează cu adevărat ce se întamplă în aproape 10,2% din harta locuitorilor Pământului, referitor la privarea dreptului fundamental la libera exprimare.

Îmi cer scuze, înca de la început, pentru traducerea şi adaptarea pe alocuri deficitară al acestui material. Articolul original îl gasiţi dând click aici, acesta este scris în spaniolă, iar harta cu ţările care aplică cenzurarea materialelor publicate pe internet o puteţi vizualiza dând click aici.

"Irrepressible.info o fereastră împotriva cenzurii pe Internet.

Amnesty International cere, prin colaborare, tuturor utilizatorilor de Internet să dea voce celor care au fost închişi pentru că au vorbit liber.

Irrepressible.info este o modalitate de a da voce celor care suferă de cenzură în ţara lor, aceasta este o modalitate de a transfera din computerul dumneavoastra pe web hosting conţinutul în cazul în care acesta este interzis de regimurile autoritare. Amnesty International a sarbatorit ieri prima aniversare a acestui proiect, care îşi propune să atragă atenţia asupra cenzurii pe Internet, care predomină în mare parte din lume.

"Republica chineză are un model unic de control al internetului, care permite o creştere economică, dar nu şi libera exprimare sau a vieţii private, serviciu care este din ce în ce mai popular de abia cu cinci ani în urmă, dar deja zeci de guverne cer blocarea de 'site-uri" şi de a opri bloggerii ", a spus Tim Hancock, director de campanie al Amnesty International din Marea Britanie şi unul dintre iniţiatorii Irreprensible.info

Potrivit Hancock, "tot mai multe şi mai multe guverne sunt în curs de dezvoltare a instrumentelor de control al utilizării pc-urilor. Cele mai mari companii de furnizare al serviciului de internet, în încercarea de a-şi extinde piaţa, sunt comandate de represivele guverne. Cisco, Google , Microsoft şi Yahoo! colaborează cu guvernul chinez în tentativa de convigere a aplicării dreptului de liberă exprimare, dar acest stat, aplică furnizarea de software pentru filtrarea de informaţii sau, care cu ajutorul ONG-urilor, care dezvaluie informaţii personale în scopul de ai aresta pe cei care acuză comunismul ţărilor cu legile restrictive suprimă libera exprimare.

Acesta nu este singurul caz. Cel mai recent raport de iniţiativă Open Net a numarat cel puţin 25 de ţări care menţin un tip de filtru al informaţiilor de pe Web: Azerbaidjan, Bahrain, Brummer, Etiopia, India, Iran, Marrucos, Arabia Saudita, Coreea de Sud. De exemplu, website-ul BBC este inaccesibil din Myanmar (Birmania), Iran are blocat Google sau YouTube în Republica Islamica şi Arabia Saudită.

"Ei nu doresc sa citiţi acest acticol."

Represiunea, cu toate acestea, merge mai departe. Închiderea de site-uri web şi internet cafeuri pe motive politice, ameninţări, închisoare. Kareem Abdul Nabeel Suleiman este un bloger egiptean de 22 ani, care în februarie, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru dispreţ faţă de religie şi pentru "bârfirea" preşedintele Egiptului. Potrivit Amnesty International.

Dar lupta împotriva cenzurării acestui tip de conţinut web nu este pierdută. Amnesty International a lansat anul trecut, în colaborare cu The Observer, proiectul Irrepressible.info. Un site web, care nu numai că colectează ştiri despre cazurile de cenzură, dar dispune de o bază de date cu informaţii interzise în unele ţări, precum şi de un sistem de a converti site-ul dumneavoastră la un gateway de la acest conţinut.

Cu un simplu "script" (un mic program) o pagină sau un blog se poate transforma într-un link care să facă înconjurul lumii şi care poate să oprească politica "Cineva nu vrea sa-l citiţi.""

Inepţia de azi

Realitatea.net ne informează într-un articol (click pe titlu) parcă scris în reprize, de către unul dintre diletanţii angajaţi la acest trust, că o româncă care lucra în Italia a fost gasită decedată în faţa locului de muncă dar tot odată aceeaşi femeie a murit la scurt timp după ce a fost dusă la un spital local. Cu adevarat tragic.

Click pentru poză şi articolul în pdf.

Să înţelegem pe deplin ce este inflaţia

Aflăm dintr-un articol de pe wikipedia că inflaţia este "un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale." Doresc să dau acest exemplu pentru definirea inflaţiei, pentru că este aproximativ exact cu cel formulat de cărţile economice actuale. Şi nimic mai puţin adevărat în această afirmaţie.

Tocmai acestea sunt învăţămintele şcolii economice moderne. Dar mai există o altă completare la această definiţie, mai puţin exploatată de manuale: cauza psihologică, factorul uman.

Să le luăm pe rând.
1. Teoria clasică, după cum ne informează biblioteca A.S.E.-ului, ne spune că inflaţia este "procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte. De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare a unei unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare)."

Tot din cadrul aceluiaşi articol aflăm şi cauzele inflaţiei datorată cererii, prin salarii şi costuri dar şi datorită politicii monetare. O să fac o scurtă descriere a fiecăreia, introducându-le într-o schemă mai corectă:

I. cauze monetare:
a. Inflaţia prin monedă determină un surplus de cerere de mărfuri, care generează o creştere a preţurilor. Inflaţia prin monedă apare atunci când există o emisiune excesivă de monedă.

b. Inflaţia prin cerere apare dacă oferta agregată rămâne în urma cererii sau se micşorează. Cererea agregată mai poate să crească şi atunci când masa monetară nu se modifică, dacă sporesc veniturile băneşti ale populaţiei, ducând la mărirea puterii de cumpărare a acesteia; are loc creşterea salariilor fără o sporire a productivităţii muncii; se extinde creditul de consum; se diminuează înclinaţia spre economisire. Mărirea preţurilor are loc prin creşterea cererii pe care aceasta o face posibilă, nu prin simpla sporire a cantităţii de bani. Inflaţia prin cerere apare atunci când există un excedent de cerere agregată, peste oferta agregată.

c. Inflaţia prin costuri apare atunci când cresc costurile de producţie, independent de cererea agregată. Mărirea costurilor nu stimulează producţia, iar oferta de bunuri şi servicii scade şi, implicit, preţurile cresc.

Costurile de producţie pot să crească atunci din două cauze: creşterea cheltuielilor cu salariile peste nivelul de creştere al productivităţii muncii sau scumpirea unor materii prime sau a energiei.

d. Inflaţia importată este generată prin mecanismul cursului de schimb şi prin mecanismul fluxurilor de capital. Aceasta poate să apară când deprecierea unei monede naţionale face ca bunurile de import să fie mai greu de cumpărat, însă este nevoie ca acest proces să fie de durată mai lungă, nu de tipul unui şoc, al unei scumpiri punctuale.

II. cauza nemonetară:
Inflaţia prin structuri este determinată de dezechilibre în structurile economice datorită accelerărilor politicii economice în diferite sectoare şi de preponderenţă intervenţionismului autorităţii publice pentru realizarea ajustărilor, armonizărilor şi adaptărilor în vederea echilibrului economic global. (sursa: Financiarul.ro)

Pentru mai multe informaţii despre aceste mecanisme, vă invit să citiţi pe larg articolul de la biblioteca online al A.S.E.-ului, citat mai sus.

2. Teoria factorului de influenţă uman, efectul psihologic

Această teorie se referă la perceperea oamenilor asupra termenului de valoare monetară. Un exemplu simplu este perioada când economia încă se baza pe cursul de schimb cu metale preţioase şi semipreţioase, precum aurul şi argintul. Inflaţia adesea apărea atunci când scădea certitudinea că statul sau băncile vor putea să răscumpere aurul cu monedă.

Un alt exemplu poate fi atunci când o naţiune, România spre exemplu, hotăreşte să atragă investitori din Ungaria. Statul ia hotărârea ca paritatea Leu - Forint, care este aproximativ 1,57 LEI = 100 Forinţi a.c. să scadă în urmatorii 3 ani la 1 Leu = 100 Forinţi maghiari. Acest lucru ar stimula investiţiile din Ungaria datorită scăderii costurile pentru conversie valutară printre altele, dar ar avea si un efect psihologic care ar declanşa un efect practic inflaţionist asupra economiei populaţiei României pentru că din următoarea zi aceştia vor percepe că moneda naţională va valora mai puţin şi ca atare ei şi munca lor vor valora mai puţin pe piaţa internaţională. Acest proces s-a întâmplat deja şi acest efect a avut loc în alte state.

Aceasta este definirea, cu exemple, a puterii de percepere a valorii unei monede de către populaţie şi situaţii cauzatoare de inflaţie.

Alături de teorica clasică, consider că şi teoria psihologică are un rol definitor al inflaţiei. Aşadar aceasta este, după parerea mea, o teorie ce inchide perfect cercul exploatării teoretice a mecanismului inflaţionist.

Recesiunea, mecanism natural de autoreglare economică

În ultima perioadă am citit mai multe articole ale unor jurnalişti ce citează economişti care aprobă ideea că recesiunea este un mecanism economic de autoreglare perfect natural.

Dacă mergem pe analiza economiei USA, am observat ca într-adevar există o ciclicitate între progres sau boom economic şi stagnare, ba chiar recesiune. Astfel, în Statele Unite ale Americii, o recesiune economică intervine, în medie, la o perioada de 10 ani şi poate dura între 6 luni şi 2 ani. Trebuie sa menţionez că o perioada de declin economic, ca să fie considerată recesiune trebuie să fie de minim 6 luni activă, altfel nu este nimic altceva decât o obişnuită contracţie periodică a pieţelor economice. De altfel, National Bureau of Economic Research (NBER), un organism independent, nonprofit, nonpartizan care doreşte înca din 1920, anul în care s-a înfiinţat, să promoveze materiale şi tehnici de înţelegere a mecanismelor economice şi este acel organism recunoscut internaţional care, prin metode complexe, stabilişte atunci când este cazul unei recesiuni, sau mai rău, a unei crize economice. Mai trebuie să specific că o criză economică, apare atunci când o recesiune economică, se întinde pe o perioadă mai mare de timp şi are efecte mai drastice decât de obicei.

Dar să nu vă gândiţi că recesiunea apare spontan, fără a da niciun semnal. De obicei aceste semnale sunt greu de interpretat tocmai datorită volatilităţii mari al sistemului economic, având nenumarate perioade de contracţie şi relaxare, de obicei pentru 1-2 luni. De aceea până când aceste contracţii nu depasesc o perioadă 6 luni, nu putem vorbi de o recesiune economică, iar NBER este organismul, după cum am mai spus, care urmăreşte îndeaproape aceste semnale ale evoluţiei pieţei economice.

Una din cauzele cele mai simple ale apariţiei a unei recesiuni este suprasaturarea pieţei de consum cu produse, astfel încât producţia să depăşească efectiv cererea şi chiar capacitatea de consum a unei naţiuni. Acest lucru s-a întâmplat şi în SUA în perioada martie-octombrie 2001 când s-a declarat recesiune economică. Antepenultima astfel de perioadă a fost în 1991 tot în SUA, pentru că SUA este exemplul pe care l-am luat azi spre analiză.

Însă un alt mecanism cauză-efect care poate declanşa o recesiune, sunt şi calamităţile naturale, dar şi evenimentele social-politice, precum atentatele de la 9/11.

Ce s-a întamplat atunci defapt, a fost o reacţie normală a populaţiei la un asemenea eveniment. Aceasta şi-a pierdut încrederea în companiile aeriene, datorită lipsei de securitate sau insuficienţei acesteia din aeroporturi. Companiile prestatoare de servicii aeriene din SUA au trebuit să ia măsuri drastice pentru a supravieţui acestui şoc; au scăzut salariile, au redus numărul de angajaţi, au redus preţul serviciilor, au încercat să-şi recladească imaginea de brand şi au fost nevoite să reducă numărul de curse, pentru că existau situaţii când nici măcar 20% din numărul de locuri din avion nu erau ocupate. Dar ele nu au fost singurele care au avut de suferit, ci şi turismul cu agenţiile de turism care au rămas şi ele fără clienţi şi au trebuit să găsească o cale să treacă de acea perioadă.

Trebuie să înveţi că nu e nimic de speriat, nici într-o perioadă de recesiune sau criză economică, atâta timp cât eşti cumpătat şi mai ales o persoană informată.

Aşa cum ne-a arătat istoria deja, recesiunea este un efect natural, cu ciclicitate, care, după cum a fost şi în modelele anterioare, va ajunge la un sfârşit şi de data aceasta şi din nou va urma un deceniu de înflorire economico-socială. Perfect natural.

Paradoxul economisirii

John Maynard Keynes, cel care a revoluţionat gândirea economica a sec. al 20-lea, ne atenţiona despre paradoxul economiei în vremuri de recesiune şi criză economică înca de acum câteva deceni. (click pe titlu)

În opinia lui, în vreme de recesiune economică, tendinţa populaţiei care este angajată şi nu are datorii, este să economisească. Făcând acest lucru, ei secătuiesc economia de lichidul său vital, banii. Dacă banii sunt îngheţaţi în portofele, producţia nu mai este susţinută, implicit se pierd şi locurile de muncă, printre care şi a celor care ţin de bani bine strâns în tendinţa de economisire neproductivă.

Pentru ca o economie să se revitalizeze trebuie sa fie una fucţională, în care cantitatea de bani investiţi trebuie sa fie egală cu cea economisită. Lucru care nu se mai întampla de la începutul sfârşitului acestei ere economice, după spusele unor economişti în publicaţia Wall Street Journal, economişti care cu un optimism ingenuu spun că populaţia americană, după sfârşitul acestei perioade, se vor dezminţi şi îşi vor educa gândirea economică şi spre economisire.

Guvernul american actual precum şi cel precedent, a îndemnat populaţia spre consum. Chiar şi ca o eventuală ieşire din impasul economic, preşedinţiatul Obama, doreşte să stimuleze consumul cetăţenilor de rând şi una din măsurile pe care le-a abordat a fost scăderea impozitelor. Gândirea fiind una simplă, mai mulţi bani în portofel, mai mare tendinţa de consum pe termen scurt şi foarte scurt.

Însă sunt destui sceptici care nu numai ca nu au urmat trendul gândirii poziţiei statului american ci din contră, au preferat să-şi îngheţe aceste venituri suplimentare sub formă de economisire, lucru care iar îngreunează revenirea economiei. Cu alte cuvinte, a salva lichidităţi pentru zile "grele", nu este bine prentru totalul cetăţenilor unei comunităţi economice funcţionale, naţionale.

Keynes spunea că singurul mod de a ieşi dintr-o mlaştină economică este de a cheltui şi în favoarea acestui lucru argumenta: "For every five shillings saved out of "misguided" thrift, another man would lose his job for a day".

Este exact echivalentul gândirii fără noima, ca atunci cand cei mai înstăriţi dintre reprezentanţii unei naţiuni, care au un serviciu şi nu au datorii, din pur sentiment patriotic, ar trebui să cheltuie toate economiilor lor pentru a repune sistemul economic în circulaţie. Lucru care nu se va întâmpla din motive lesne de înţeles.

O posibilă soluţie ar fi însă investirea acelor economisiri, sau măcar plasarea lor în depozite bancare şi certificate de valoare. Astfel băncile ar avea necesarul de bani pentru creditare din nou şi aşa ţi-ai ajuta compatrioţii la sfârşit de zi. A face economii şi a le ţine acasă este echivalentul cu arderii lor în curtea din spate, spunea tot acesta.

Paradoxal, chiar la nivel macroeconomic se întâmplă acest lucru creator de impedimente în revitalizarea economiei naţionale, atunci când multe bănci preferă "să stea" pe aceşti bani în loc să-i investească, motivând că abordează un sentiment prudenţial.

O altă posibilă soluţie ar fi ca aceşti indivizi, cu potenţă financiara şi în vreme de criză economică, să investească în lucruri care le vor aduce venituri în viitor.

Câteva exemple de astfel de măsuri sunt date de publicaţia howstuffworks.com precum investirea în metode de economisire a energiei termice şi electrice din locuiţe prin o mai bună izolare termică a acestora sau investirea în sisteme de curăţarea a apei de consum, care pe termen lung nu numai că îşi vor amortiza cheltuielile prin faptul că nu mai investeşti în sticle cu apă îmbuteliată, dar va ajuta chiar economia, pe termen scurt, tocmai prin faptul că vă orientaţi către achiziţionarea acestor aparate.

Desigur, mai există şi categoria de oameni, cu precadere în perioada de declin economic, care nu au un serviciu şi au datorii. Aceştia ar trebui în primul rând, să economisească pentru a-şi plăti datoriile, apoi dacă se poate, să-şi creeze un fond de urgenţă, de ieşire din impas. Ei nu au cum, momentan, să participe la revitalizea economiei naţionale, până ce nu se "salvează" pe ei.

Se spune ca era economică precedentă sau actuală în curs de încheiere, a educat populaţia lumii să consume mai mult decat au produs şi chiar deloc să economisească (cazul cetăţenilor americani care în anul 2005 numărul celor care economiseau a scazut chiar sub pragul 0%; sursa: Associated Press).

Printre alţi factori creatori ai acestui context economic, se numără populaţia, dar o vină majoră o deţine şi statul, tocmai acela care pune condiţiile actuale pe seama neraţionalităţii economice a cetăţenilor. Statul a fost cel care a îndemnat populaţia spre consum pentru a-şi crea un fond economic prosper, dar este tot acela care nu a fost capabil la rândul său să economisească, acum fiind îndemnat spre împrumut, aşa cum am prezentat într-un articol precedent.

O altă posibilă soluţie pentru diminuarea deficitului bugetar, ar fi după cum relatează publicaţia Business Standard care-l citează pe dl. Radu Zaciu, şeful biroului Deutsche Bank în România: "vânzarea pachetelor minoritare pe care statul le deţine în companiile din sectorul energetic şi a imobilelor statului în sistem sale&lease-back (vânzare şi reînchiriere) sau vânzarea certificatelor de emisii de carbon sunt trei dintre metodele rapide şi ieftine prin care statul ar putea acoperi o bună parte din deficitul bugetar."

Dar până când populaţia nu îşi va reorienta gândirea economică şi nici statul nu va face asemenea şi în loc să îndemne spre consum ca o posibilă soluţie de ieşire din criza economică, ar învăţa cetăţenii că produsele de economisire oferite de bănci precum şi investiţiile individuale cu efect pe termen lung sunt defapt singurele "compromisuri" pe care trebuie sa le facem, vom rămâne mereu cu peste 1 an în urma marilor decizii economice mondiale şi mereu vom fi statul care urmează tendinţa şi nu cel care şi-o crează pentru propria sa bunăstare.