vineri, 11 septembrie 2009

DEMONOID.COM blocat de RCS&RDS S.A. şi Vodafone România S.A.

La data publicării acestui articol, websiteul demonoid.com nu mai poate fi accesat din România, posibil din decizia furnizorilor de servicii de internet precum RCS&RDS S.A. şi Vodafone România S.A. Din diferite surse neverificate de pe internet (forumuri) se pare că nici compania UPC nu mai facilitează accesul la acest website, de peste 48 de ore. Din aceleaşi surse, este posibil ca doar Orange România S.A. să mai permită, în acest moment, afişarea siteului mai sus menţionat.

Poziţia oficială acestor ISP (Internet Service Provider) nu este încă cunoscută, în urma sesizărilor clienţilor, ei au spus că nu au blocat accesul dar că nici nu cunosc motivul pentru care nu pot facilita afişarea siteului, urmează să cerceteze şi ei cazul şi să revină cu informaţii. Menţionez că legea românească a telecomunicaţiilor are poziţia clară că nu se poate practica cenzura niciunui website, fără o hotărâre în instanţă care să permită acest lucru sau a unei Ordonanţe Guvernamentale.

Fapt: RCS a recunoscut că la nivel naţional acest site NU mai poate fi accesat din reţeaua lor.
Fapt: RCS îşi susţine poziţia că nu cunoaşte motivul acestei restricţii, cu toate că tot în urma verificărilor lor, siteul, teoretic, ar putea fi accesat din Romania, în concluzie nu ISP ce găzduişte demonoid.com restricţionează ip-urile din România, ci problema, se pare, că este de la furnizorii noştri, în cauza RDS.
Fapt: Website-ul canadian demonoid, este funcţional şi poate fi accesat printr-un serviciu gratuit de tip proxy, pentru acest lucru accesaţi acest website.

Vodafone România încă nu cunoaşte cauza restricţiei.
Nu cunosc deocamdată dacă şi ceilalţi furnizori de servicii de internet din România aplică aceeaşi politică, dar cu ajutorul tău, poţi să laşi un comment la acest articol şi să ne spui dacă demonoid.com este cenzurat şi de providerul tău de internet. (Romtelecom, Zapp, Orange etc.)

În concluzie, dacă aceşti ISP au practicat voit această cenzură intră sub incidenţa legii de reglementare în telecomunicaţii şi ANRC ar trebui să se autosesizeze. Am să revin cu informaţii suplimentare în zilele următoare. Am trimis un email către demonoid şi am luat legătura deja cu RDS şi Vodafone pentru a sesiza această situaţie.

Aştept cu nerăbdare să aflu poziţia oficială finală a acestor companii capitaliste.

Completare 12.09.2009: Pe wikipedia suntem informaţi că "The site remains unavailable from India, Netherlands, Sweden, Brazil, Lithuania, Mexico, Philippines, Romania, France and parts of the United States as of September 11, 2009." Nu se specifică perioada pentru care este "unavailable" pentru noi sau motivul. Rămâne în categoria "un alt eveniment de tip 9/11" care nu este explicat, cel puţin odată cu pricinuirea lui.

Completare 23.12.2009: Demonoid.com e din nou onlone.

Un comentariu: